Bine ați venit în municipiul Hunedoara!

Municipiul Hunedoara este situat la poalele Munților Poiana Ruscă, în zona confluenței râului Cerna cu pârâul Zlaști, la o altitudine medie de 255 de metri față de nivelul mării. Hunedoara este cel mai mare oraș din județul Hunedoara, situat în partea centrală a acestuia și se întinde pe o suprafață de 97 km², ocupând circa 2% din suprafața județului.

Coordonatele geografice ale municipiului sunt: 45°46'11" latitudine nordică și 22°55'13" longitudine estică. Arealul municipiului este mărginit la nord de comuna Peștișu Mic și municipiul Deva (la 19 km distanță), la est de orașul Călan, la sud de comuna Teliucu Inferior, la sud-vest de comuna Ghelari, la vest de comuna Lelese și la nord-vest de comuna Cerbăl.

În teritoriul administrativ al municipiului Hunedoara sunt cuprinse localitatea componentă Răcăștia și satele aparținătoare Groș, Boș, Hășdat și Peștișu Mare. Orașul este străbătut de drumul județean Dj687 Sântuhalm – Hunedoara, care face legătura cu drumul european E79, precum și de drumuri județene care fac legătura între Hunedoara și Călan, respectiv Hunedoara și Hațeg.

Repere economice

Date generale:

Localizare:                                          Sud-Vestul Transilvaniei, România

Populație:                                           68.000 locuitori

Teritoriu:                                             97,8 km²

Forță de muncă:                                  49.563 persoane

Unități educaționale:                           1 universitate tehnică, 2 colegii, 3 licee, 10 școli gimnaziale, 12 grădinițe

                                                               (11 publice și una privată), 1 creșă (plus una în construcție)

Industriile dominante:                         metalurgie, auto

Mari investitori străini:                       ArcelorMittal, LisaDräxlmaier, Assa Abloy

Acces la infrastructura

rutieră mare:                                     A1 – 18 Km, acces la E15 – 12,0 km

Căi ferate:                                         Coridorul IV: București – Budapesta – Viena, la 15 km

Aeroporturi internaționale:                 Timișoara – 148 km, Sibiu – 100 km, Cluj-Napoca – 180 km.

Oportunități de afaceri în municipiul Hunedoara

Primăria municipiului Hunedoara pune la dispoziția investitorilor interesați două parcuri industriale, o structură de sprijinire a afacerilor, dar și o suprafață de aproximativ 100 de hectare aflată pe vechea platformă siderurgică a orașului.

Vechiul parc industrial (înființat în 2005), aflat la intrarea în Hunedoara dinspre Deva, încă mai dispune de parcele libere care se pot concesiona la tarife avantajoase, cu toate rețelele de utilități necesare, parcul beneficiind și de o administrare bine coordonată.

Noul parc industrial („Situl Industrial Hunedoara”) este aflat aproape de Castelul Corvinilor, fiind compus din 50 de parcele cu suprafețe cuprinse între 1.800 și 5.000 mp, conectate la rețelele de utilități, (parcele care se pot unifica, la cerere), dar și de o Structură de Sprijinire a Afacerilor (o clădire de birouri cu toate dotările și facilitățile necesare).

Vechea platformă siderurgică este situată în partea vestică a orașului, foarte aproape de acesta, zona fiind potrivită pentru noi activități industriale.

Acces auto

Accesul în zonă se face pe drumul E79 Târgu Jiu – Petroşani – Hateg – Simeria (Deva) - Hunedoara şi DN 68 Caransebeş – Hunedoara  şi DJ687, Hasdat - Hunedoara - Pestis ; mai apoi, drumurile judeţene şi comunale vor asigura accesul în interiorul destinaţiei.

Acces cu mijloace de transport în comun

Cu trenul: transportul cu trenul este relativ facil datorită liniei de cale ferată ce traversează zona de la nord la sud. Aceasta asigură legătura pe relaţia Simeria – Deva , iar cea mai importantă staţie din zonă este Deva, aceasta fiind singura staţie unde opresc trenurile InterRegio. Trenurile Regio deservesc toate celelalte staţii de cale ferată: Deva, Simeria etc.

Legături directe: Bucureşti Nord, Cluj-Napoca, Timişoara Nord, Arad, Mangalia, Craiova
Informaţii: www.infofer.rowww.regiotrans.ro

Cu autobuzul: transportul rutier în comun este asigurat de firme private locale.
Informaţii: www.autogari.rowww.mersulautobuzelor.ro

Distanțe de la /către aeroporturi

Hunedoara – Sibiu (SBZ) – 156 km
Hunedoara – Timișoara (TSR) – 185 km
Hunedoara – Cluj Napoca (CLJ) – 205 km
Hunedoara – Târgu Mureș (TGM) – 215 km
Hunedoara – București (BUH) – 384 km
Hunedoara – Budapesta (BUD) – 475 km

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA

Adresă: Bulevardul Libertăţii 17, Hunedoara

Telefon: 0254.716.322

www.primariahunedoara.ro

AGENȚIA DE VOIAJ C.F HUNEDOARA

Stația Simeria - 0731990146

Stația Deva - 0254212725

Agenția Hunedoara - 0354100671

www.cfrcalatori.ro

SERVICIUL JUDEŢEAN DE AMBULANŢĂ HUNEDOARA

Str. Depozitelor, nr. 3, Deva, 330179

Telefon: 0254.221.550

POMPIERI

Str. George Coșbuc, nr. 26, Deva,

Telefoane: 0254.214.220

0254.214.221

POLIȚIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA

Adresa: Str. Ion Luca Caragiale

Telefon: 0254.711.212

PUNCT DE AJUTOR

Crucea Roșie – Cartier Gojdu, Aleea Viitorului, nr. 4, 330075 Deva

Telefon: 0354.802.887

 

 

EVENIMENTE DE NERATAT – ȘI DE NEUITAT

  În fiecare an, municipiul Hunedoara este gazda mai multor evenimente cu totul speciale care atrag public din ţară şi din străinătate.

 „Noaptea Muzeelor” – la data stabilită la nivel național (de regulă, o sâmbătă din a doua jumătate a lunii mai), Castelul Corvinilor rămâne deschis și pe timpul nopții, iar vizitatorii se bucură și de concerte, sesiuni de video-mapping și alte manifestări special organizate.

„Târgul European al Castelelor” – încă din 2015, Hunedoara găzduieşte singurul „târg” în cadrul căruia cetăți, castele și muzee din România și din străinătate își prezintă vizitatorilor oferta turistică. Astfel, Castelul Corvinilor își asumă și îndeplinește rolul de „motor” al turismului din întreaga zonă.

„Opera Nights” – festival de operă organizat în Hunedoara începând din 2010. Spectacolele au loc în aer liber, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor.

 Zilele Hunedoarei – anual, în cel mai apropiat weekend de data de 21 iulie, Primăria municipiului Hunedoara oferă trei zile de activități culturale și de divertisment, „oferta” fiind extrem de variată și adaptată tuturor categoriilor de vârstă.

 Festivalul Medieval „Ioan de Hunedoara” – la fiecare sfârșit de august – început de septembrie, orașul se transpune într-o lume fascinantă a poveștilor cu domnițe, cavaleri ori meșteșugari iscusiți, povești îmbinate cu muzică, dans și bucate alese.